Republica Moldova ar putea să nu mai importe cărbunele activat de peste hotare. Aceasta pentru că în țară a fost construită prima fabrică de cărbune activat. Fabrica a fost creată printr-un proiect inițiat de Academia de Științe a Moldovei împreună cu o firmă privată din țară. Inițiatorii proiectului au elaborat tehnologia de producere a cărbunilor activi din materie locală – lemn, coji de nuci, sâmburi de piersici, prune, caise. La baza acestei tehnologii este un ciclu întreg de invenții, care se refera la procedee de obținere a cărbunilor activi, protejate prin brevete de invenție de către Institutul de Chimie al Academiei de Științe a Moldovei. „Academia colaborează de mai mulți ani cu această companie privată. În anii 2013-2014 am avut un proiect de transfer tehnologic pentru producerea cărbunilor activi. Aceasta înseamnă că instituția de cercetare încheie un contract cu o firmă. Noi acordăm tehnologia elaborată de savanți, iar compania o pune în aplicare. În rezultatul acestui transfer, s-a construit fabrica la Ștefan Vodă care funcționează deja”, a declarat pentru MedNews directorul Institutului de Chimie din cadrul Academiei de Științe a Moldovei, Tudor Lupașcu. Grupul de cercetători și inventatori au elaborat tehnologia de producere, cel de-al doilea grup a asigurat baza de producție și materială. Fabrica va putea produce aproximativ 120 de tone de cărbune activat pe an, iar prețul pentru acest produs de producție locală se presupune că va fi cu 50% mai mic decât cel al cărbunelui activat importat. „Inițial, vrem să acoperim necesitățile din Moldova, dar nu este exclus că vom produce cărbune și pentru export. La noi deja se adresează companiile pentru achiziționarea cărbunelui ca să nu-l importe de peste hotare. Acum suntem la etapa când analizăm calitatea cărbunelui activ de import și cel produs în țară”, a continuat Tudor Lupașcu. Cărbunele activat poate fi folosit pentru tratarea apelor naturale, purificarea lichidelor alimentare, în industria zaharului, iar după o tratare suplimentara cu acid clorhidric, ei pot fi utilizați si pentru detoxifierea organismului uman.
Citeste mai mult: http://mednews.md/in-moldova-a-fost-creata-prima-fabrica-de-carbune-acti...