În perioada 8-9 octombrie 2015, la Academia de Ştiinţe a Moldovei va fi organizată Conferinţa Internaţională „Metode Fizice în Chimia Coordinativă şi Supramoleculară” (MFCCS), Ediţia a XVIII-a, în memoria acad. Constantin Turtă şi m.c. Mihail Revenco.
Deschiderea Conferinţei va avea loc la 8 octombrie 2015, cu începere de la ora 9:00, în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1).
Evenimentul este organizat de Institutul de Chimie al AŞM, Universitatea de Stat a Moldovei, Societatea de Chimie din Republica Moldova, Institutul de Fizică Aplicată şi Institutul de Inginerie Electronică şi Nanotehnologii al AŞM.
Scopul Conferinţei este schimbul de informaţii între oamenii de ştiinţă din diverse centre ştiinţifice pentru a demonstra realizările de top din ultimii ani, pentru a defini strategia pentru dezvoltarea în continuare a metodelor experimentale fizice, cât şi abordări teoretice noi în acest domeniu de ştiinţă chimică.
Întrunirea reprezintă, de asemenea, oportunităţi pentru iniţierea proiectelor comune în cadrul Programului ORIZONT - 2020.
La lucrările Conferinţei vor participa peste 150 de savanţi. Programul include 15 comunicări în plen, 14 comunicări orale organizate in cadrul a două sesiuni pe secţii şi 130 postere prezentate de centrele ştiinţifice din 12 de ţări ale lumii, inclusiv Franţa, Germania, Italia, Japonia, Republica Moldova, Polonia, România, Rusia, Belarus, Spania, Ucraina , Marea Britanie, Statele Unite ale Americii.
În rapoartele prezentate vor fi reflectate problemele cruciale ale chimiei coordinative şi supramoleculare, privind sinteza de noi compuşi, utilizarea metodelor structurale şi fizico-chimice de studiu în faze solide, lichide şi gazoase, utilizări ale compuşilor coordinativi pentru necesităţile umane.
În cadrul conferinţei se vor prezenta rezultatele cercetărilor recente ce ţin de direcţii atât de importante a chimiei, ca sinteza compuşilor coordinativi noi, chimia compuşilor policiclici, macrociclici şi polimerici, a sistemelor supramoleculare, bio-coordonare, compuşi ai p-complecţilor şi aplicarea complecţilor în cataliză, magneto-chimia şi spectrochimia, nanochimia, chimia cuantică şi structurală în compuşii coordinativi, termodinamica şi cinetica de formare a complecşilor, designul molecular, studiul structurilor moleculare şi electronice.
Programul conferinței poate fi accesat
aici.
Comitetul Organizatoric.